Am început activitatea sportivă de la vârsta de șapte ani cu doi ani de gimnastică sportivă apoi urmați de un an de gimnastică ritmică. Atletismul, marea mea pasiune, l-am descoperit la vârsta de unsprezece ani, un an mai târziu, devenisem deja campioană județeană la săritura în înălțime, proba care m-a consacrat. Au urmat apoi titluri de campioană națională, selecții multiple în lotul național de juniori și tineret. În mod firesc am urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport la București animată de dorința de a deveni antrenoare.
Revoluția din 1989 însă m-a abătut de la acest drum și am lăsat în urmă cariera sportivă, intrând din 1992 în lumea afacerilor unde mi-am petrecut următorii douăzeci și cinci de ani din activitatea profesională. A urmat o specializare la Open Business School of London în perioada 1995-1998.
În anii dedicați lumii afacerilor am construit două fabrici, am realizat dezvoltări imobiliare și multe alte activități atât în România cât și în Canada și SUA. Am activat ca Vicepreședinte, Membru fondator a Camerei de Comerț Polono – Române cu sediul la Varșovia.
În tot acest timp am căutat să mențin legătura cu lumea sportului astfel, am avut ocazia să organizez competiții de golf în România, am editat o revistă despre golf, am organizat turnee de fotbal în Austria, reușind să țin permanent un contact cu pasiunea mea din totdeauna, sportul!